Gugii mei

Inainte sa incep sa scriu, am cautat cateva informatii despre vecinii mei, care si-au facut casuta (fara aprobari, chirii, fara alergaturi, fara griji….si culmea atat de bine primiti) chiar intre aerul meu conditionat si pervazul peretelui de la bucatarie…Nu am gasit mare lucru, decat ca perioada de incubatie dureaza 14 zile si mama isi adaposteste puii inca vreo 10… Am mai gasit articole despre cum cantecul lor ii deranjeaza pe unii de la 6 dimineata si le intrerupe somnul, iar aceasta imprudenta din partea lor, le-a atras denumiri satanice si ura…Oameni care fac schimb de replici dure pe acest subiect ! Dar am gasit si oameni care sunt iubitori si exact in aceeasi situatie ca a mea, cu aceleasi temeri ca ale mele… 

Nu o sa scriu despre asta, nu am pareri despre parerile colegilor de net care s-au hotarat sa scrie despre cum ii vad ei pe vecinii mei…ci o sa scriu cum ii vad eu…Cu ceva vreme in urma am fost si eu deranjata, oarecum, de cantecul lor .Ma gandeam ca e « cumva » sinistru sa cante exact la fereastra mea, la ore fixe…Ma gandeam ca e un semn, ca urma sa se intample ceva groaznic…pana cand intr-o zi, stand la masa din bucatarie, mi-a atras privirea el…statea cu un bat in cioc, pe instalatia de aer conditionat. M-am ridicat sfioasa si m-am apropiat. El aducea grijuliu crengutele firave, iar ea le aranja cu dragoste, incercand sa dea forma celui ce se putea numi peste cateva zile « un cuib ». I-am indragit pe loc, le-am urmarit jocul lor in zbor…Chiar sunt capabili de mai multa dragoste si afectiune decat multi oameni din jurul nostru…Sincer, SUMMIT-ul pe care televiziunile se bat, viata politica romaneasca, sau alte subiecte importante pt tara asta nu sunt atat de relevante pentru mine, fata de faptul ca doi gugi au hotarit sa-si faca cuib in fata geamului meu… si sincer faptul ca sunt martora in direct a unui soi de afectiune intre 2 parteneri si faptul ca sunt martora unei iubiri neconditionate fata de propria progenitura (subiect care ar putea face obiectul unui studiu avansat de sociologie si comportament) imi starnesc un sentiment bland de liniste ce-mi mangaie sufletul. Am vrut si mi-am urmat sentimentul matern care mi l-au trezit aceasta pereche de gugi (gugustiuci).Am inceput sa-i hranesc in fiecare dimineata, dar cu toate boabele bine intentionate asezate cu grija si drag pe instalatia de aer conditionat…i-am indepartat. Veneau toate pasarelele (din cartier, cred), iar lucrul asta i-au facut sa evite cateva zile fereastra mea. Am avut regrete… chiar ma obisnuisem si-mi lipseau, imi lipsea zarva facuta de vecinii mei. 

Dupa 3 zile in afara Bucurestiului, prima mea grija cand am deschis usa casutei mele, a fost sa vad daca s-au intors vecinii mei dragi ! Si, surpriza ! Cuibul era déjà construit si ea se instalase mandra, avand in grija 2 oua mici albe…Acum i-am botezat : Bebita si Sufletica ! Le dau neata’ in fiecare zi cand ma indrept somnoroasa spre aragaz sa-mi fac cafeaua. Am grija sa vorbesc cu ei in mod regulat, sperand sa se obijnuiasca cu vocea mea…nu vreau sa-i sperii si cu atat mai mult nu vreau sa le fac rau ! Ca sa ii deosebesc, i-am picurat lui Bebita, un strop de oja rosie pe codita…pentru ca fac cu schimbul la cuib…Sper sa ma ierte…Sunt un exemplu pentru noi…Amandoi sunt capabili de sentimente materne si amandoi vegheaza asupra outelor mici si albe….Au grija ca fiecare sa aiba o jumatate de zi libera….Atunci cand celalalt apare, se bucura din plin de clipele petrecute impreuna. Canta, zboara, se joaca si apoi revin manati de sentimentele materne…Sunt asa frumosi…Cantecelul lor a devenit ceva obisnuit, la fel ca bautul cafelei dimineata. Daca nu i-as mai auzi…chiar mi-as face griji !

Asa ca dragilor, nu sunteti singuri, povestile noastre seamana, simtim la fel, avem aceleasi intrebari, aceleasi griji, ba chiar le invidiem libertatea si afectiunea lor neconditionata….Sunt minunati !