Ori… nobletea sufletului meu!

Mi s-a-ntamplat sa tanjesc dupa cea mai complexa forma de alinare. Sa lupt pentru o poveste, sa vreau cu orice chip sa fac o fapta buna, numai si numai pentru a-mi castiga iertarea…pentru a-mi anula pacatele…si pentru ca dispretuiam profund sa accept cat de singura sunt. Ambitii si intristari nascute din singuratate, m-au aruncat intr-un razboi cu natura, pe care nu aveam cum sa-l castig. M-am increzut in spuse, cum ca, sufletelor pure le este aratata calea… De ce eu, care aveam nevoie de alinare, a trebuit sa alin un suflet… Oare tocmai ca inteleg ce-nseamna alinarea? De ce eu, care am nevoie de ‘cale’ am aratat-o unui biet suflet, care a fost condamnat inca de la inceput? Atatea intrebari… si care-i rostul lor? Ma incarc,  abia acum, cu alinarile pe care le-am primit cu speranta, numai prin simplul fapt ca a existat in viata mea…

 

A existat un suflet care mi-a oferit mai mult decat mi-am imaginat…mari nesfarsite de vise si sperante…  Am incercat sa inlocuiesc gratiile aurii ale custii lui cu ‘iubire’, ‘libertate’ si tot ce am crezut ca e mai bine pentru el…. dar totusi ma intreb daca timpul trecut exista in povestea mea, pentru ca s-a nascut din propriul meu egoism sau pentru ca asa a fost sa fie…

 

Ori…e un ingeras acum! In sfarsit poate zbura… poate atinge acele impliniri sufletesti care i-au fost menite… care i-au fost predestinate.

 

Sper sa ma ierti si sper ca stii, ca atat cat a fost, ai dat noblete sufletului meu….

 

Mica minune…din viata lor

Traim intr-o lume in care performantele se masoara doar in bani. Doar in puterea de  a sfida sentimentele marete, iubirea de familie, care de altfel nu prea mai exista. Doar in numarul si marimea conturilor. In palmaresul burdusit de afaceri extreme, in evenimente de suprafata absolut spectaculoase, care sa ne faca demni de imaginea pe care  ne-o realizam cu un efort minim de inteligenta, doar in mintea noastra.

Nu neg insemnatatea banilor si nici nu ma dezic de exercitiul mintal pe care-l fac spre a-i obtine, dar privesc cu tristete cum asezam pe raftul cu amintiri, nopti de iubire, impliniri pe care si le doreste orice faptura prevazuta cu suflet… Aceasta confuzie de sentimente duce la monstruozitati, iar prin comparatie, superlativele profesionale mi se arata bizare. Deloc merituoase.

Si totusi, in lume s-a infiripat o speranta… a sentimentelor pure, a zambetului unui inger pe pamant. Astazi mi s-a-ntamplat sa ma bucur  pentru minunea ce si-a facut loc in viata lor. Astazi mi s-a-ntamplat sa ma bucur pentru doi oameni (Mari si Florin), dragi sufletului meu, care-si impart onest viata, cu toate tainele si indoielile ei, care amesteca adevarul si onoarea, in felul lor, pentru a face durabil amalgamul fericirii…. si mi se pare o indrazneala mare….

Astazi mi s-a-ntamplat  sa ma bucur. Din suflet. Cu toata inima si fiinta mea. Pentru un cuplu  care isi doreste sa duca mai departe, acele valori morale, acele valori familiale izvorate dintr-o dragoste inalta, in care nu ceri si nu astepti nimic.  Astazi mi s-a aratat capatul acelei carari iscusite ale rabdarii. Si din iubire si rabdare s-a nascut o noua viata. O mica minune (de numai 4 saptamani) care in scurt timp va fi complet absorbita de joaca cu propriile degete de la picioare.

Imi curge prin vene nerabdarea de a-i  vedea, de a ma bucura alaturi de ei. Nerabdarea de a simti mica minune care acum se modeleaza, care prinde conturul unor trasaturi ce s-au unit din iubire.

Sentimente blande mi-au mangaiat acea parte din suflet in care am  crosetat, cu truda si migala, dantelarii de vise si sperante. Am scotocit in cufere prafuite si uitate in inima mea, indesate cu forte si iluzii de alta data… si mi-am dat seama ca ii  invidiez. In cel mai bun si frumos sens cu putinta.

 Sa va fie intr-un ceas bun! Sa fiti sanatosi si fericiti! Toti trei!