Unde sunt momentele acelea de care avem nevoie cel mai mult ? E de ajuns o clipa de ratacire si magia s-a pierdut… isi face bagajelul si pleaca in bucla aceea a timpului in care nu mai exista decat amintirile. Si brusc, usa se tranteste intre tine si restul povestilor de viata din jurul tau…ramai singur, fara chef, incepi sa traiesti in alb si negru, fara strop de culoare… iti creste pulsul si te umpli de nervi constientizand ca esti doar tu si veninul pe care ti l-au infipt toti ceilalti in inima…
Chipurile lor se estompeaza pana la anulare si fiecare clipa, care trece, e un fel de delete pe tastatura viselor tale…
Esti “sedus” de transparenta si freamatul gandurilor si te lasi prada lor….te cufunzi in ele si te lasi atins…ca si cum ati fi doi amanti care pastreaza in trupurile lor amintirea iubirii…hmmm….la draq….doare rau…o durere atat de puternica incat ajunge sa-ti placa…..devii dependent…si mai vrei….
Traiesti atat de intens nepasarea asta naroada… si-ti spui ca nu mai “doresti” sa o simti, ci vrei sa “traiesti”…tot o dorinta… Si atunci cand nu mai speri si nu mai astepti nimic, te trezesti pentru o clipa…si te intrebi daca aerul pe care-l respiri a explodat in mii de molecule de dorinte sau de regrete….
Si uite asa in vremurile astea cu soare inselator… adevarul devine o trauma acuta… Te costa daca-l constientizezi, daca-l spui…. si te afecteaza daca-l asculti. Spulbera cele mai atent fabricate iluzii, cele mai bine inradacinate certitudini. Adevarul este tot ceea ce iti sfasie, in tacere, echilibrul…
Si-ntr-un tarziu nedorit, trebuie sa te intorci printre oameni. Si sa te prefaci ca traiesti…
