Sunt acea fiinta care inca nu stie sa zboare deasupra florilor, care asteapta, la adapost de roua si bazait de ganganii, ca zidurile sa se prabuseasca, lanturile sa se rupa… si sa-si poata deschide aripile… Inca nu stiu sa fiu multicolora, zburdalnica, dansatoare…
Sunt o fiinta incorsetata, un vierme infasurat intr-un giulgiu de matase, un embrion asteptand spasmele facerii. Sunt o fiinta oarba, legata de maini, care-mi astept sansa de a urma acea cale spre alta sfera de existenta.
Astept fagaduinta despartirii de giulgiul de matase, promisiunea lasarii in urma a unui mod de a fi. Astept ca dezordinea multicolora a zborului meu sa se contopeasca cu puritatea intamplarii neprevazute… astept sa pot zbura fara precizie, sa pot zburda libera in prezentul plin de ordine si determinare. Astept sa ies din imaginar, sa ies din labirintul visului in care traiesc, sa nu ma mai limitez la o simpla participare la lume, la un raspuns dat solicitarilor, necesitatilor cotidiene. Astept sa pun capat experientei duale, care ma obliga sa parcurg distanta covarsitoare dintre modul in care traiesc…atat de singura… si modul in care imi doresc sa traiesc… Numai la sfarsitul acestui fond, imaginatia mea isi va lua zborul…..acela va fi momentul in care imi voi dezmorti aripile somnoroase, iar crisalida va sparge giulgiul de matase si voi putea zburataci fara precizie. Astept ca eu, o fiinta atat de plapanda, cu gingasia si gratia aripilor, sa ating acea implinire sufleteasca pe care o caut…o viata “atat de libera”, o viata chiar daca va fi scurta.
Sunt fascinata de puterea sentimentelor, numai la gandul imaginatiei…numai la fagaduinta la ceea ce-mi lipseste cu desavarsire…acea suplete a degajarii si nepasarii, atat de indecenta, atat de condamnata …care imi da adevarata masura a vietii si a mortii.
