Despre cum stiam sa iubesc si despre cum am invatat sa iubesc culorile iernii, muntele si frigul. De cand ma stiu, spun raspicat si tare ca iubesc muntele. Pentru ca m-am nascut la munte. Ar fi cam singurul motiv pentru care il iubeam pe-atunci… Acum, mi-am dat seama ca m-am reindragostit… m-am indragostit de sportul preferat al iernii, schiul, m-am indragostit de felul in care iubesc, sau am invatat sa iubesc… frigul, albul, fulgii mari de zapada, linistea si calmitatea muntelui, capriciile vremii in varfurile cele mai inalte ale lui. Mi-am incarcat bateriile sufletului, m-am aprovizionat cu acea liniste si pace, acea armonie… vitaminele care-mi lipsesc intr-un Bucuresti plin de betoane.
Am vazut de curand peisaje pe care le-am lasat sa se scurga in mine, muta de uimire, la fel cum se scurgeau firisoarele albe de apa care brazdau trupul de piatra al muntelui …
Muntele este frumos pe vreme buna, dar este fascinant pe viscol, pe timp de ceata sau cer acoperit, conditii in care pamantul si cerul fuzioneaza intr-un tot albicios. Am iubit de curand, conditiile in care am schiat de un alb-gri, in care nu mai exista repere, in care nu mai exista cer si pamant, iar orizontul in care priveam era perfect uniform, fara detalii vizibile. Ceata laptoasa, fulgii grei si mari care ma loveau in fata, am iubit disconfortul psihic indus de sentimentul de suspendare intr-un cer innorat in care mi-am pierdut simtul de “deasupra, dedesubt, vertical, orizontal”…
Am privit totul cu ochii sufletului, iar acolo sus, stelele, luminate de razele lunii, se vad altfel…sunt mai aproape de noi….sau noi de ele… M-au ajutat sa-mi astapar setea morala de basme, de vise si dorinte.
M-a vrajit marea de nori, stralucirea crestetelor insorite, stralucirea culmilor inzapezite, care inconjurau marea…m-au cufundat in admiratie… Acolo sus, cu marea de nori la picioare si coroane de stele pe crestet, am avut un sentiment de innobilare.
Mi-am dat seama de curand, ca iubesc pana si aerul rece care-mi face pielea de gaina, atunci cand deschid fereastra pentru a fuma o tigara, iubesc diminetile in care ma trezesc cu un chef nebun de a-mi arunca pe mine…doar haine, cat mai multe si fara o legatura intre ele, ci doar cu starea mea de spirit si sa ma amestec in multimea anonima, in drumul meu in care ma insoteste doar frigul…
