Am vrut sa scriu despre frumos,despre idei marete,despre sentimente de primavara, despre noile culori si miresme ale noului anotimp care imbogatesc imaginile cartierului in care traiesc, despre cum imbobocesc copacii…Am vrut sa intuiesc continuitatea….continuitatea Vremii…dar nu pot! Am atatea idei si sentimente incat nu stiu cu ce sa incep…O sa scriu pur si simplu…
Ti-ai ascultat vreodata sufletul atunci cand esti singur? Ai auzit, ca si mine, la inceput niste zgomote, framantari fara sens? Cu cat le-am ascultat mai mult si am vegheat asupra lor, zgomotele s-au transformat in silabe, in cuvinte, in propozitii, in fraze, iar mai tarziu au prins conturul unor sentimente…iar framantarile s-au transformat in griji, in temeri, in idei…Te-ai simtit vreodata singur in mijlocul lumii? Ti-ai simtit inima care incepe sa bata din ce in ce mai tare si apasat? Ai simtit si tu ca viata este o amaraciune dulce, o enigma în care esti obligat sa te implici împotriva cugetului tau? Si ca viitorul nu capata contur ori de cate ori încerci sa te gandesti la el, cu toate visele si dorintele tale ? Te-ai simtit vreodata obosit sa mai intelegi, sa nu vrei sa mai sacrifici timp, sa nu mai vrei sa mai arunci cu anii pentru ca mai tarziu sa cersesti clipe? Suferi si tu pentru ca iti inchipui ca daruiesti mai mult decat primesti? Ai si tu urme adanci scrijelite pe suflet si astepti Minuni, ca si mine? Oare asta-i rasplata si menirea noastra pe pamant?
Eu una, simt cateodata ca ma joc cu vieti….inclusiv cu viata mea! Ma simt vinovata fata de multa lume, sau poate de toata lumea asta mare! Ma simt vinovata si de oamenii pe care nu-i cunosc! Am momente cand ma simt prea josnica pentru a da piept cu lumea…. Cate sentimente iti ofera Viata! Da, sentimentele traite in taina au o voluptate de neatins in raport cu cele impartasite si traite fara oprelisti… La inceput nu stiam ca tainuirea lor aduce cu sine si umbra vinovatiei, care incet incet te face sa te ascunzi de lume, in loc sa-i impartasesti ceea ce te face fericit. Sa poti tipa în voie ….ca simti! Am momente cand gandurile imi genereaza adevarate furtuni de gandire si imaginatie. Am clipe (care mi se par firesti) de revolta, de oboseala in a pastra vii sperante care se incapataneaza sa ramana fantezii. ..
Simti si tu cand gresesti? Da , eu stiu… Am gresit mult. Si nu o sa incerc sa ma scuz spunand ca a fost din nestiinta, sau din dorinta de a incerca o pista pe care o sa stiu ca nu trebuie sa o mai urmez vreodata. Cu toate ca mi-ar fi mai usor. Pur si simplu le recunosc…si ma zbat sa le indrept…platesc si acum multe dintre ele…
Cum iti pot arata tie, Viata, ca sunt capabila de sentimente mai bune, de fapte mai bune, mai frumoase? Cum iti pot arata tie, Pamant, ca pot fi la fel de creativa ca si tine? La fel de creativa ca si nuantele, culorile naturii tale? Cum ma pot bucura, Minune a sufletului meu, de sentimentele tale care ma fac sa zbor? Cum? Cum pot face toate astea, cand sufletul meu plange? Lume, cum poti iubi un suflet care plange? Cum?… Dar in acelasi timp multumesc… Va multumesc (tie Viata, tie Pamantule, tie Minune a sufletului) ca mi-ati aratat si bune si rele, pentru ca altfel nu le puteam deosebi…Iti multumesc(tie Viata), pentru franturile de fericire, iti multumesc (tie Minune a sufletului) pentru franturile de implinire pe care mi-ai ingaduit sa le simt, iti multumesc (tie Pamantule) pentru ca mi-ai gasit si mi-ai daruit un loc in inima ta…de asta…
Astazi m-am hotarat sa celebrez Pamantul, Vremea (timpul), Viata, Minunile,….sa ma inchin in fata lor ca in fata unor adevarate zeitati. Sa le multumesc pentru vartejul de sentimente, de intamplari fericite sau nu, pe care mi le-au oferit pana acum. Vreau sa multumesc acelor fiinte, lucruri si fapte marunte care imi rup ritmul respiratiei atunci cand cred ca totul e ascuns in incaperea aceea ferecata din suflet…La multi ani, Pamant, La multi ani, Vreme, La multi ani, Minuni!
Cuvinte… simple cuvinte adunate, impletite cu sentimente si transformate in sufletul meu. Asa sunt eu! O nebuna care alearga dupa fantezii, care crede ca cele mai frumoase lucruri ar putea fi adevarate…intr-o zi! O data de mult, cineva mi-a zdruncinat lumea perfecta, spunandu-mi ca orice lucru frumos sau urat, are un sfarsit. Am fost dezamagita (din prisma lucrurilor frumoase) sa realizez, ca avea dreptate…asa ca inchei aici cerandu-mi/ti iertare, multumindu-mi/ti si rugandu-ma/te sa am/ai rabdare…toate la timpul lor…
